Iurie și Tatiana sunt din Herson, Ucraina. Au ajuns să locuiască în regiunea Transnistreană în Februarie 2022, după câteva zile de trai în subsolul casei lor, care era la moment bombardată. A început să le fie frică pentru viața lor și au părăsit Ucraina.
Au reușit să vină în Tiraspol, acolo unde au fost găzduiți de sora Tatianei. Au doi copii adulți și nepoți care sunt împrăștiați prin lume. Au amândoi și o profesie frumoasă – tehnici dentari, dar cu părere de rău fără un post de muncă la moment. Pe parcursul acestor 2 ani, Tatiana și Iurie au îngrijit și de mama Tatianei, care nu demult s-a stins din viață. La vârsta de 53 și 57 de ani, au rămas fără nimic din ceea ce reușise să obțină până la acel moment.
În Tiraspol, cuplul a reușit să se acomodeze și să își găsească prieteni în centrul de reabilitare pentru persoane cu dizabilități, având și ei deficiență de auz și vorbire.
În ciuda tuturor provocărilor, familia s-a încadrat frumos în activități sportive și recreative organizate în centrul de reabilitare.
Datorită suportului financiar pe care îl au din partea Organizației Internaționale pe Migrație, prin intermediul ADRA Moldova, Iurie și Tatiana, își pot asigura strictul necesar. Sunt mulțumitori pentru că au aflat despre acest ajutor încă din primele luni de ședere pe teritoriul din partea stângă a Nistrului, și îndeosebi donatorilor care au o inimă mare și se îngrijesc de cei ajunși în nevoie. Beneficiază de asistență financiară lunar și asta le facilitează traiul.
Cei doi rămân optimiști, cu fața senină la încercările din viața lor și afirmă că bunătatea este calitatea care va dăinui mereu, iar aceasta este o încurajare minunată!
Proiect susținut financiar de IOM Moldova
#adra #adramoldova #iom #humanstories#refugees #ukraine