Oaspeți dragi

Am avut minunata ocazie să petrecem zile pline și rodnice alături de oameni calzi de la ADRA International – Simona și Elsa Balint.
Împreună am vizitat centrul de plasament ” Curcubeul Speranței”, familii vulnerabile cu copii extraordinari, Centrul OSORC unde petrec activități copiii cu nevoi speciale.
Scopul vizitei a fost documentarea câtorva proiecte ale biroului ADRA din Moldova, prin fotografierea beneficiarilor actuali, colectarea poveștilor lor de viață.
Simona mărturisește: „Am apreciat mult profesionalismul și dinamica echipei… La centrul „Curcubeul Speranței” am experimentat emoții și simțiri pe care nu le voi uita niciodată. Am auzit despre viața câtorva din copiii centrului, unele de succes, altele foarte dureroase și greu de imaginat. Totodată am rămas impresionată de implicarea echipei în viața acestor copilași și relația specială pe care o au cu fiecare dintre ei.
E minunat să vezi cum dragostea de Dumnezeu și oameni ne unește pe toți în această servire a semenilor noștri.
Continuați minunata muncă pe care o desfășurați la ADRA Moldova! Sunteți extraordinari!”
Pentru ADRA Moldova a fost o plăcere să vă avem alături! @simona.m.balint și @elsa_balint
ro_RORomanian