Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului

Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului este sărbătorită în întreaga lume ca reamintire pentru adulți a necesității de a respecta drepturile copiilor la viață, educație, odihnă și recreere, la protecția împotriva violenței fizice și psihice, dar și împotriva exploatării muncii copiilor.
Sărbătoarea a fost organizată de ADRA Moldova în colaborare cu autoritățile publice locale și cu susținerea financiară International Rescue Committee și Swedish Postcode Foundation în trei dintre Spațiile Sigure din regiunile în care își desfășoară activitățile în cadrul proiectului.
Astfel, la acest eveniment organizat în Chișinău, Bender și Vulcănești au participat peste 1200 de copii locali și refugiați precum și părinții acestora.
Scopul activităților a fost educativ-informativ. Aici, fiecare copil s-a simțit cetățean de onoare aflând personal cum funcționează și cu ce se ocupa instituțiile statului cum ar fi primăria, magazinul, piața, banca, aeroportul, spitalul.
Vom repeta astfel de activități mai des, pentru că este necesitate de a educa cetățeni responsabili și cunoscători.
ro_RORomanian